Elitismul unui top

de Nicu Ilie

Astazi sa vorbesti de elite inseamna sa dai un aer neonazist unei discutii. Pana la urma asta e tot ce ne ramane din doctrinele politice si istoria secolului xx: ca elitismul e nazism si prostismul comunism. Iar noi, ca democrati...

Nu putem fi nici una nici alta. Totusi, nimic mai democrat decat topul. El se bazeaza pe vot. Al celor si numai al celor care sunt interesati sa il dea. Cu simpla legitimitate ca vor sa participe. Pe criteriile sau pe lipsa de criterii aleasa de participanti.

De ce par insa topurile niste glumite? Doar pentru ca aloca o cifra unei calitati?
S-a spus ca Nichita nu e superior lui Eminescu si nici Da Vinci lui Dali. In lumea oamenilor de calitate este imposibil sa argumentezi o asemenea propozitie, dupa cum e imposibil sa argumentezi contrariul. Punandu-le cifre si supunandu-i la vot, o faci insa fara nici o dezbatere. 7,62 din 5400 de votanti vs. 8,33 din 3400 de voturi. Avem un castigator. Oricat de stupida i-ar fi mecanica, votul este insa o forma de hermeneutica functionala. El da nota (cu toata polisemia posibila acestui termen) perceptiei noastre, temporal contextualizata si relationata la frecventa de consum a unor (anumite) opere de arta despre autori/actori inchisi in istorie dar care continua sa semnifice.

Contextul a fost acutizat in ultimele decenii prin explozia comunicationala adusa de internet. Acum gasesti orice, mai putin ce te intereseaza. [+]