Sfinxul din Bucegi - construit la inceputurile lumii, descoperit de oameni in 1900

In 1969, aparea, sub semnatura lui Robert Charroux si cu titlul “Le livre du Mysterieux Inconnu”, o carte care a cunoscut o larga circulatie. Pe coperta ei era imaginea unui Sfinx, altul decat legendara figura de piatra a Egiptului. Sfinxul acesta poate fi vazut in Romania, in Muntii Carpati, mai exact in masivul Bucegi. Cu un an inainte, in 1968, arheologul peruan Daniel Ruzo realizase un incitant film documentar, dupa ce calatorise in cateva dintre locurile in care existau si asemenea sfincsi si alte stanci cu forme ciudate, megaliti cum li se spune in general, despre care emisese ipoteza ca ar fi fost nu opera naturii, nu infaptuirile lui Dumnezeu, ci sculpturi facute de oameni cu anumite scopuri - fie pentru a lasa semne speciale urmasilor lor, fie pentru a simboliza anumite ritualuri. “Carpatii - afirma atunci Daniel Ruzo - sunt intr-o regiune a lumii in care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute in ziua de azi”. Exista un Sfinx banatean, “de la Toplet”, undeva, pe un mal al raului Cerna, exista un altul in Muntii Bucegi, exista un Sfinx al Bratocei in Muntii Ciucas, in zona Carpatilor de Curbura, pe valea raului Teleajen.

Aceste stanci, intruchipand chipuri enigmatice, au aprins mai intai imaginatia ciobanilor care si-au manat pana sus, pe pasunile alpine, turmele de oi, vrajindu-i deopotriva pe drumetii care, oprindu-se sa admire frumusetea muntilor, au incercat de fiecare data sa descifreze, precum o facem adesea si cu norii, asemanari ale pietrei cu fapturile ce traiesc pe pamant. Fiindca acesti megaliti, pe care ii poti intalni in toti muntii Romaniei, au nu numai infatisari de sfincsi, dar si de pasari, de animale, de mosi si de babe, de diavoli ori de apostoli.

Oricum, densitatea rocilor megalitice pare sa fie mult mai mare in Romania decat in alte tari ale Europei. Asemenea “statui” ar fi, dupa parerea multor istorici, geografi si geologi, jocuri ale vanturilor, ploilor, zapezilor, temperaturilor scazute si celor ridicate. Si nu numai. Sunt, insa, si specialisti de talia lui Daniel Ruzo care sustin ca aceste monumente din piatra sunt creatii umane. Din aceasta categorie a facut parte si istoricul roman Nicolae Densusianu care, in lucrarea “Dacia preistorica”, ce aparea in 1913, emitea ipoteze cu privire la existenta unor astfel de formatiuni stancoase, pe care le-ar fi lucrat o populatie foarte veche. Sa fi sculptat oare oamenii necunoscuti din vechime porumbelul ce i se infatiseaza drumetului ajuns in masivul Ciucas? El are ochi, si inca unul pregnant, are cioc, are o gusa bombata, toate fotografiate in fel si chip de cei care au ajuns sa-l vada. Tot astfel, se fotografiaza turistii pe Platoul Bucegilor, langa stancile pe care imaginatia populara le-a asemuit unor babe, chiar daca multi dintre noi, privindu-le, le pot inchipui niste imense palarii de ciuperca. In preajma, nu departe de cabana cu acelasi nume (la care se ajunge urcand cu telecabina din statiunea montana Busteni, de pe Valea Prahovei), mai exista doua stanci care seamana cu fetele a doua femei ce se saruta. Chiar asa li s-a si zis - Sarutul babelor! In alta parte, in Bucovina, in Muntii Calimani, turistul intalneste un misterios grup de stanci denumit “12 Apostoli”, intre care de-a dreptul impresionanta este figura Mosului - un cap puternic, incruntat, ca al unui urias dintr-un basm.

Sa mai staruim putin asupra marelui Sfinx din Bucegi, fotografiat, se pare, pentru prima data, prin anul 1900, dar din fata, si nu din profil, asa cum apare in imaginile “uzuale”. El a fost denumit astfel abia incepand din anul 1936. Imaginea de sfinx a aparut in momentul in care stanca, azi inalta de 8 m, cu o latime de 12 m, a fost privita dintr-un anumit unghi, avand drept reper o axa ce porneste de la el catre Baba Vantoaselor, cum i se spune unei stanci din preajma. Este interesant, insa, sa retinem din ipoteza lui N. Densusianu faptul ca triburile vechi au plecat cu turmele “de la Carpati catre Elada si Asia Mica, iar din Asia Mica, intinzandu-se incet pe langa coastele Libanului in jos, trecura dimpreuna cu alte triburi din Elada si din insule pe sesurile cele intinse ale Nilului”. Sa mai adaugam ca aici, la 2.507 m altitudine, unde se gaseste unul dintre cele mai importante noduri orografice din Bucegi - un relief glaciar, sculptat in conglomerate si calcare - ii da drumetului senzatia ca a ajuns intr-un loc al vrajilor. Stanca cu infatisare de om priveste spre cercul de precesie al echinoctiilor. Megalitul capata conturul cel mai limpede la 21 noiembrie, cand apune soarele....

Mai totdeauna aici este zapada, in anotimpul rece bantuie vantul si viscolul napraznic. Temperatura medie anuala este, in Varful Omu, cu circa 12 ° C mai joasa decat cea din campie si corespunde cu aceea aratata de isoterma care trece prin sudul Groenlandei, prin extremul Nord al Europei, si prin peninsula Labrador. Se mai spune - si parca simti asta din plin - ca aici actioneaza forte telurice stranii, ca este polul magnetic al Romaniei. Amatorii S.F., ca si cei pasionati de astronomie si O.Z.N.-uri, isi fac un ritual din urcarea pe varful Omu. In noptile cand cad meteoriti, se organizeaza adevarate tabere de observare a fenomenului. Toti cei prezenti declara ca simt incarcaturi deosebite de energie, ca privirea li se limpezeste, ca simturile si mintea devin mai ascutite. Iubitorii unor asemenea personaje stranii pot da peste alte ciudatenii din piatra, fara sa urce pe munte. Prin mai multe zone deluroase, exista adevarate expozitii cu chipuri ce-ti lasa senzatia ca au fost slefuite de niste teribili precursori ai marelui sculptor Constantin Brancusi. Este vorba de trovanti, gingase fapturi carora le-a fost dedicat chiar si un muzeu, la Costesti - Arges, loc unde imaginatia poate pleca pe poteci captivante. (cf. siteului oficial al Autoritatii de turism, editie veche)